Afla cum pot retrage firmele mai multi bani din banca

luni, 18 iulie 2016

In prezent, nicio firma nu poate retrage mai mult de 10.000 de lei pe zi insa lucrurile vor sta diferit incepand cu 1 august. Mai concret, organizatiile economice pot depasi plafonul atat timp cat platile se vor face catre persoane fizice. Schimbarea a fost stabilita prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 32/2016 pentru completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și reglementarea unor masuri financiar-fiscale a aparut in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 488 din 30 iunie.

Prin urmare, incepand de luna urmatoare, orice entitate, cu sau fara personalitate juridica (SRL, PFA, II/IF) va putea retrage din contul deschis la banca o suma mai mare de 10.000 de lei/zi, atat timp cat plata in numerar va fi efectuata catre o persoana fizica si va reprezenta contravaloarea unor achizitii de bunuri sau a unor prestari de servicii, dividende, cesiuni de creante sau alte drepturi si restituiri de imprumuturi sau alte finantari, conform legii.

"Totodata, prin proiectul de OUG adoptat (n. red.) li se permite agentilor economici care efectueaza plati catre persoane fizice, indiferent de destinatia acestora, sa retraga din banca sume mai mari decat plafonul existent in prezent", este precizat intr-un comunicat de presa emis de Guvernul Romaniei.

De altfel, in motivarea demersului lor, reprezentantii Finantelor explicau faptul ca, in prezent, din cauza plafoanelor de incasari si plati, anumite achizitii de la persoane fizice, ca de exemplu cele de pasari și animale pentru fabricarea produselor din carne sau produse forestiere nelemnoase din flora spontana, ciuperci și fructe de padure, activitati care presupun efectuarea zilnica de achizitii de la persoane fizice, sunt ingreunate si chiar blocate.

Citeste continuarea pe avocatnet.ro

×Website-ul nostru foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Pentru mai multe detalii consultați politica noastră de confidențialitate.