Ajutor de 200.000 euro pentru atragerea investitorilor de catre micile firme

Ajutor de 200.000 euro pentru atragerea investitorilor de catre micile firme
miercuri, 4 ianuarie 2017 Finante si contabilitate, Economie

Potrivit unui proiect al Ministerului Economiei microintreprinderile si intreprinderile mici vor primi 200.000 euro ca ajutor de minimis pentru stimularea investitorilor individuali.

Banii vor fi acordati pe o perioada de trei ani fiscali consecutivi, prin Schema de ajutor de minimis pentru stimularea investitorilor individuali - business angels, conform unui proiect de act normativ postat pe site-ul Ministerului Economiei, Comertului si Relatiilor cu Mediul de Afaceri (MECRMA).

In acest fel, microintreprinderile si intreprinderile mici vor primi sprijinul necesar pentru dezvoltarea lor prin investitii de capital financiar realizate de investitorii individuali — business angels. Conform proiectului, furnizorul ajutorului si administrator al schemei este Ministerul Economiei, Comertului si Relatiilor cu Mediul de Afaceri (MECRMA).

Conform proiectului, aceasta schema se implementeaza pe perioada cuprinsa intre data intrarii in vigoare pana la 31 decembrie 2020, cu posibilitatea prelungirii, in acord cu regulamentele Comisiei Europene privind acordarea ajutoarelor de minimis. Beneficiarii de ajutor de minimis pot fi selectati pana la un termen stabilit de administrator astfel incat ultima data a inregistrarii mentiunii privind majorarea capitalului social al societatii la Oficiul National al Registrului Comertului (ONRC) sa fie 31 decembrie 2020.

Beneficiarii vor avea obligatia de a raporta efectele participarii la schema catre administrator pe o perioada de 3 ani incepand cu anul urmator acordarii ajutorului de minimis, prin completarea si transmiterea formularului de raportare tehnica precum si a altor informatii solicitate de Ministerul Economiei.

Sursa: digi24.ro

Foto: pixabay.com

Adrian Vaduva

×Website-ul nostru foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Pentru mai multe detalii consultați politica noastră de confidențialitate.