unioncont.ro Web analytics

Rata anuala a inflatiei a urcat pana la 5,41% in mai

Rata anuala a inflatiei a urcat pana la 5,41% in mai
marţi, 12 iunie 2018 Economie

In luna mai, rata anuala a inflatiei a urcat pana la 5,41% de la 5,2% cat era in aprilie. Cauza acestei cresteri o reprezinta de scumpirile marfurilor alimentare cu 3,93%, a celor nealimentare cu 7,75% si a serviciilor cu 2,72%, potrivit informatiilor publicate de Institutul National de Statistica (INS).

O rata mai mare a inflatiei anuale a fost consemnata in luna februarie 2013, cand preturile de consum au urcat cu 5,65%.

„Preturile de consum in luna mai 2018 comparativ cu luna mai 2017 au crescut cu 5,4%. Rata anuala calculata pe baza indicelui armonizat al preturilor de consum (IAPC) este 4,6%. Rata medie a inflatiei in ultimele 12 luni (iunie 2017 - mai 2018) fata de precedentele 12 luni (iunie 2016 - mai 2017), calculata pe baza IPC, este 3,3%. Determinata pe baza IAPC, rata medie este 2,6%", conform sursei citate.

Preturile de consum au urcat cu 0,47% in mai comparativ cu luna anterioara in conditiile in care marfurile alimentare s-au scumpit cu 0,54%, cele nealimentare cu 0,58% si serviciile cu 0,1%.

Rata medie lunara a inflatiei in primele cinci luni din acest an a fost de 0,5%, fata de 0,1% in aceeasi perioada din 2017.

Foto: insse.ro

Adrian Vaduva

×Website-ul nostru foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Pentru mai multe detalii consultați politica noastră de confidențialitate.