unioncont.ro Web analytics

Romanii au cumparat peste 70.000 de autoturisme noi

Romanii au cumparat peste 70.000 de autoturisme noi
joi, 28 iunie 2018 Economie

In primele cinci luni ale anului in Romania s-au vandut 70.358 de automobile, cu aproape 29% mai mult decat in intervalul similar din 2017, potrivit Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Autoturisme (APIA).

Cifra inregistrata la finele lunii mai reprezinta, conform APIA cel mai mare volum al vanzarilor de automobile inregistrat intr-o perioada similara in ultimii 10 ani, in conditiile in care in 2009, primul an al crizei, se inregistrau doar 49.971 unitati comercializate

La nivelul lunii mai 2018, s-a inregistrat, de asemenea, un nou record al vanzarilor lunare, respectiv 18.505 unitati, practic cea mai buna luna din ultimii zece ani.

Statistica oficiala arata ca, in continuare, vanzarile sunt sustinute, in principal, de catre persoanele juridice, care acopera 62% din totalul achizitiilor de autoturisme realizate in primele cinci luni ale anului. Pe de alta parte, este de remarcat faptul ca numarul de autoturisme cumparate de catre persoanele fizice in intervalul analizat (22.620 unitati) este cu 88% mai mare decat cel aferent perioadei similare de anul trecut (12.025 unitati). Astfel, ponderea achizitiilor realizate de persoanele fizice a crescut, in 2018, la 38%, de la 27% in 2017.

„Referitor la autoturismele rulate (in marea lor majoritate nefiscalizate), constatam faptul ca, in luna mai 2018, importurile de autoturisme rulate au fost cu circa 15,2% mai mici decat in luna similara a anului trecut. Pe ansamblul primelor cinci luni din 2018 consemnam un numar total de autoturisme rulate inmatriculate in Romania (197.010 unitati) mai mic cu 8,1% decat cel corespunzator perioadei similare din 2017. In baza datelor inregistrate in aceste prime 5 luni, este previzibil ca si in acest an numarul de autoturisme rulate ce vor fi importate in parcul national sa fie unul important care, chiar daca nu va depasi, probabil, 520.000 de unitati, cat s-a inregistrat anul trecut, se va situa in apropierea acestei cifre. Ar fi insa de remarcat pentru inceputul acestui an, o oarecare imbunatatire a varstei autoturismelor rulate importate, acestea inregistrand cresteri de volume (+30%) pe segmentul de varsta sub 7 ani. Cu toate acestea, numarul autoturismelor rulate mai vechi de 10 ani, reprezinta circa 65% din totalul celor 197.010 de unitati (respectiv 127.039 unitati) importate, fapt care contribuie la mentinerea unei varste medii ridicate a parcului auto din Romania (unul dintre cele mai invechite din Europa)", conform sursei citate.

Potrivit datelor centralizate, topul pe marci (autoturisme plus autovehicule comerciale noi) este condus, in primele cinci luni, de Dacia, cu 20.461 de unitati, urmata de Volkswagen (6.550) si Skoda (5.529).

Totodata, pe segmentul autoturismelor ierarhia are in frunte Dacia - cu 19.223 unitati si 32,4% cota de piata. Pe locurile urmatoare se claseaza Volkswagen, cu 5.910 de unitati si 10% cota de piata, Skoda (5.529 unitati si 9,3% din total piata), Renault (4.368 unitati si 7,4% cota de piata) si Ford (3.770 unitati si 6,4% cota). In acelasi timp, pe modele, cu cele 7.777 de unitati noi comercializate, Dacia Logan este cel mai bine vandut model in aceste prime cinci luni din 2018, urmat de Dacia Duster, cu 4.476 unitati, Dacia Sandero (4.387), Skoda Octavia (2.096) si Renault Clio (2.007).

Conform cifrelor APIA situatia se prezinta astfel in functie de tara de provenienta: 31,1% din total provin din Romania, 19,9% din Germania, 11,5% din Cehia, 7,1% din Spania si 7% din Turcia. In acest context, vanzarile de autoturisme din productia autohtona au inregistrat, in 2018, un salt de 65,8%, comparativ cu anul 2017, in timp ce vanzarile de autoturisme din import au inregistrat o crestere de 24,9%.

Foto: pixabay.com

Adrian Vaduva

×Website-ul nostru foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Pentru mai multe detalii consultați politica noastră de confidențialitate.