unioncont.ro Web analytics

Scadere importanta a rezervelor valutare ale BNR

Scadere importanta a rezervelor valutare ale BNR
joi, 3 mai 2018 Economie

In decurs de o luna, rezervele valutare ale Bancii Nationale a Romaniei (BNR) au scazut cu 1.187 milioane de euro la 33.539 milioane de euro, in aprilie comparativ cu nivelul de la finalul lunii martie conform informatiilor institutiei.

In aprilie, in conturile BNR au intrat 589 milioane de euro, reprezentand modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finantelor Publice, alimentarea contului Comisiei Europene si altele.

In schimb, au iesit 1.776 milioane de euro, reprezentand modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit, plati de rate si dobanzi in contul datoriei publice denominate in valuta si altele. Platile de rate si dobanzi in contul datoriei publice denominate in valuta au insumat circa 1.416 milioane de euro, din care rambursari de capital si dobanda aferente imprumutului luat de Ministerul Finantelor Publice de la Comisia Europeana in anul 2009, de 1.239 milioane de euro.

Rrezerva de aur s-a mentinut la 103,7 tone, conform sursei citate. In conditiile evolutiilor preturilor internationale, valoarea acesteia s-a situat la 3.626 milioane de euro.

Rezervele internationale ale Romaniei (valute plus aur) la 30 aprilie 2018 au fost de 37.165 milioane de euro, fata de 38.309 milioane de euro la 31 martie 2018.

Platile scadente in luna mai 2018 in contul datoriei publice denominate in valuta, directe sau garantate de Ministerul Finantelor Publice, insumeaza circa 157 de milioane de euro.

Foto: pixabay.com

Adrian Vaduva