Rezervele valutare ale Romaniei au crescut cu 1.660 milioane de euro

Rezervele valutare ale Romaniei au crescut cu 1.660 milioane de euro
Friday, 3 May 2019 economie

Rezervele valutare ale Bancii Nationale a Romaniei au ajuns la finalul lui aprilie la 33.690 milioane, o crestere cu 1.660 milioane de euro comparativ cu 32.030 milioane de euro, valoare inregistrata la 31 martie 2019.

In cursul lunii aprilie au avut loc intrari de 3.522 milioane de euro, reprezentand modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finantelor Publice (inclusiv suma rezultata din emisiunile de euroobligatiuni ale Ministerului Finantelor Publice in valoare nominala de 3. 000 milioane de euro) si altele.

De asemenea, au avut loc iesiri de 1.862 milioane de euro, reprezentand modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit, plati de rate si dobanzi in contul datoriei publice denominate in valuta si altele.

In conditiile evolutiilor preturilor internationale, valoarea rezervei de aur s-a situat la 3.820 milioane euro.

Rezervele internationale ale Romaniei (valute plus aur) la 30 aprilie 2019 au fost de 37.510 milioane de euro, fata de 35.865 milioane de euro la 31 martie 2019.

Platile scadente in luna mai 2019 in contul datoriei publice denominate in valuta, directe sau garantate de Ministerul Finantelor Publice, insumeaza circa 1.186 milioane de euro.

Foto: pixabay.com

Adrian Vaduva

×Our website uses cookies. If you continue to browse we will assume your permission to use them. To find out more details visit our privacy policy page.