Profitul BNR a scazut cu aproape 50%

Profitul BNR a scazut cu aproape 50%
Tuesday, 4 July 2023 economie

Banca Nationala a Romaniei a obtinut anul trecut un profit de 1,08 miliarde de lei, in scadere cu 46% comparativ cu cel inregistrat in 2021, conform Raportului anual al bancii.

"Rezultatul financiar realizat la 31 decembrie 2022 a fost profit in suma de 1,082 miliarde de lei, cu 46% (-933,110 milioane lei) mai mic fata de cel inregistrat in anul anterior (2,015 miliarde de lei), ca urmare, in principal, a urmatoarelor evolutii: obtinerea unui profit operational in suma de 5,004 miliarde lei, cu 102% (+2,522 miliarde de lei) peste profitul operational al anului anterior (2,482 miliarde de lei); inregistrarea de cheltuieli cu diferentele nefavorabile din reevaluarea titlurilor denominate in valuta in suma de 3,333 miliarde de lei, de 7 ori (+2,872 miliarde de lei) peste nivelul cheltuielilor consemnat la 31 decembrie 2021 (461,124 milioane de lei); inregistrarea de cheltuieli cu diferentele nefavorabile din reevaluarea activelor nete in valuta in suma de 588,643 milioane de lei, la 31 decembrie 2021 nefiind inregistrate asemenea costuri", potrivit sursei citate.

In ceea ce priveste repartizarea profitului corespunzator exercitiului financiar 2022, conform Legii nr. 312/2004 privind Statutul Bancii Nationale a Romaniei, principala destinatie a constituit-o cota de 80% din veniturile nete ale bancii datorata bugetului de stat, in valoare de 865,875 milioane de lei.

De asemenea, suma de 129,726 milioane de lei a fost repartizata pentru majorarea rezervelor statutare ale bancii (reprezentand 60% din profitul ramas dupa deducerea cotei de 80% din veniturile nete destinate bugetului de stat).

Profitul ramas in suma de 86,484 milioane de lei urmeaza a fi repartizat in anul 2023 conform prevederilor legale.

Foto: pixabay.com

Adriana Vaduva

×Our website uses cookies. If you continue to browse we will assume your permission to use them. To find out more details visit our privacy policy page.