Incepand din 1 februarie, Agentia Nationala de Administrare Fiscala va acorda posibilitatea persoanelor impozabile sa obtina codul de TVA in aceeasi zi cu depunerea solicitarii, fara a parcurge procedura de audiere. De altfel, presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, Mihaela Triculescu, a adoptat deja ordinul prin care simplifica semnificativ procedura de inregistrare in scopuri de TVA.
In vederea obtinerii rapide a codului de TVA, declaratia pe proprie raspundere se va transmite exclusiv prin mijloace electronice de transmitere la distanta.
Noua procedura stabileste modelul si continutul formularului „Declaratie pe proprie raspundere pentru inregistrarea in scopuri de TVA, potrivit art. 316 alin. (1) lit. a) sau c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal".
Acuratetea datelor inscrise in declaratia pe proprie raspundere va fi verificata de catre ANAF dupa aprobarea deciziei de inregistrare in scopuri de TVA, in termen de 15 zile de la data depunerii solicitarii.
Ministerul Finantelor Publice, prin intermediul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, urmareste cresterea conformarii voluntare si combaterea evaziunii fiscale, concomitent cu eficientizarea activitatii administrative, inclusiv prin asigurarea unui program de cooperare si consultare cu mediul de afaceri in vederea identificarii problemelor si solutiilor viabile, potrivit comunicatului.
Adrian Vaduva