Ministerul Finantelor a oferit informatii importante legate de depunerea formularului 230 prin care contribuabilii redirectioneaza 2% din impozitul pe venit catre entitati nonprofit/unitati de cult.
„Pentru aplicarea unitara la nivel national a prevederilor legale prin circulara transmisa structurilor teritoriale ale ANAF se clarifica posibilitatea depunerii formularului 230 si de catre entitatea nonprofit/unitatea de cult beneficiara a sumei redirectionate. Masura este tranzitorie, pana la generalizarea depunerii tuturor formularelor prin mijloace electronice de transmitere la distanta prin intermediul SPV care reprezinta un alt obiectiv strategic al Ministerului Finantelor Publice", conform Ministerului Finantelor.
Se are in vedere centralizarea de catre entitatea nonprofit/unitatea de cult beneficiara a formularelor 230, semnate de contribuabili si depunerea acestora la ANAF in baza unui borderou in conditiile asumarii de catre reprezentantul ONG/unitatii de cult a raspunderii sub sanctiunea privind falsul in declaratii si uzul de fals, conform sursei citate.
Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) va notifica contribuabilii cu privire la optiunea exercitata prin formularul 230 primit, astfel incat acestia sa cunoasca faptul ca se da curs cererii de directionare a cotei de 2%.
Persoana fizica poate anunta administratia fiscala, intr-un termen de 30 de zile, daca sunt inadvertente cu privire la optiunea exercitata.
Adrian Vaduva