Masuri fiscale, amanate sase luni printr-o ordonanta de urgenta

Masuri fiscale, amanate sase luni printr-o ordonanta de urgenta
Thursday, 28 December 2017 Noutati legislative

Guvernul Tudose a decis, joi, 28 decembrie, amanarea aplicarii unor masuri fiscale. Este vorba despre plata in acelasi cont unic a contributiilor sociale, precum si a impozitului pe profit/venit/dividende, a impozitului pe veniturile microintreprinderilor sau a impozitului specific unor activitati. Asadar, plata obligatiilor fiscale in cont unic la Trezorerie va intra in vigoare la 1 iulie 2018.

" Guvernul a aprobat astazi o ordonanta de urgenta care prelungeste cu sase luni termenul de intrare in vigoare a normei privind efectuarea platii obligatiilor fiscale administrate de organul fiscal central intr-un singur cont unic, respectiv de la 1 ianuarie 2018 la 1 iulie 2018.

Astfel, pana la 1 iulie 2018, vor putea fi utilizate cele doua conturi unice valabile pana la 31 decembrie 2017.

Masura are scopul sa protejeze contribuabilii de buna-credinta, care vor evita astfel riscul depunerii de cereri pentru corectarea erorilor din documentele de plata sau de calculare a obligatiilor fiscale accesorii in cazul nevalabilitatii platii.", conform informatiilor oferite de Guvern.

Amanarea termenului de aplicare s-a stabilit avand in vedere modificarile legislative recent adoptate in domeniul fiscal, care implica din partea contribuabililor conformarea la noile cerinte de raportare si indeplinire a obligatiilor declarative si de plata.

In prezent, in unul dintre cele doua conturi de la Trezorerie, sunt achitate impozitul pe profit/venit/dividende, impozitul pe veniturile microintreprinderilor sau impozitul specific unor activitati, iar in celalalt sunt platite contributiile la pensie, sanatate si somaj.

Foto: gov.ro

Adrian Vaduva

×Our website uses cookies. If you continue to browse we will assume your permission to use them. To find out more details visit our privacy policy page.