Premiera in 2016: platile cardul le vor depasi pe cele facute in numerar

Premiera in 2016: platile cardul le vor depasi pe cele facute in numerar
Tuesday, 27 September 2016 Finante si contabilitate

Pentru prima oara in istorie, la nivel mondial, in 2016 platile cu cardurile le vor depasi pe cele facute in numerar. Potrivit unei analize realizate de Euromonitor International, oamenii folosesc tot mai mult cardurile pentru achizitii online si prin intermediul aplicatiilor, transmite MarketWatch.

Se preconizeaza ca in 2016, consumatorii vor cheltui la nivel global circa 23.200 de miliarde de dolari prin intermediul tranzactiilor cu carduri si 22.600 de miliarde de dolari in numerar.

Chiar daca este un moment de referinta pentru platile cu carduri si cele electronice, este doar unul „nominal", a declarat Kendrick Sands, analist la Euromonitor.

Aceasta trecere a avut loc treptat, in ultimii 20 de ani, favorizand puternic platile prin carduri si pe cele electronice.

Tehologia a facilitat oamenilor din intreaga lume accesul la serviciile financiare. In plus, guvernele mai multor tari au acordat oamenilor facilitati pentru a folosi cardurile si platile mobile, in loc de numerar, pentru a reduce activitatile din economia subterana si tranzactiile ilegale, a aratat Sands.

Guvernul din Coreea de Sud, de exemplu, a inceput sa promoveze cardurile de credit in jurul anului 1997, pentru a stimula consumul si a reduce platile cash, care sunt mai greu de urmarit de catre fisc, potrivit The Economist.

Cea mai mare crestere a platilor cu carduri a avut loc, in perioada 2015-2016, in regiunea Asia-Pacific, reprezentand tranzactii de 1.700 de miliarde de dolari, urmata de America de Nord, cu o crestere de 187 de miliarde de dolari, potrivit Euromonitor.

Platile mobile au crescut puternic in China, iar companiile tehnologice de servicii financiare au deja un numar similar de clienti ca cele mai mari banci din tara, arata datele Citigroup.

Cresterea numarului de carduri de debit este un alt motiv pentru care platile cash au scazut in ultimii ani. Utilizarea cardurilor de credit la nivel mondial a crescut cu circa 8% in functie de circulatia cardurilor. In cazul cardurilor de credit cresterea a fost de aproximativ 5%.

Chiar daca trecerea la sistemul digital de plati permite economisirea unor sume mari de bani, avand in vedere costurile mari de tiparire si de mentinere in circulatie a banilor, multi oameni sunt ingrijorati ca bancile si guvernele au acces la informatii legate de cheltuielile pe care le fac, indiferent daca sunt implicati sau nu in activitati ilegale.

Sursa: digi24.ro

Foto: pixabay.com

Adrian Vaduva

×Our website uses cookies. If you continue to browse we will assume your permission to use them. To find out more details visit our privacy policy page.