Rata anuala a inflatiei a coborat cu 0,48%

Rata anuala a inflatiei a coborat cu 0,48%
Friday, 11 October 2024 economie

Rata anuala a inflatiei a scazut in septembrie 2024 la 4,62%, de la 5,1% in august, conform datelor publicate de Institutul National de Statistica (INS). Cu toate ca in perioada mentionata, preturile marfurilor alimentare au crescut cu 4,72%, cele nealimentare cu 3,3%, iar serviciile au inregistrat o majorare de 7,88%.

"Indicele preturilor de consum in luna septembrie 2024 comparativ cu luna august 2024 a fost 100,33%. Rata inflatiei de la inceputul anului (septembrie 2024 comparativ cu decembrie 2023) a fost 3,8%. Rata anuala a inflatiei in luna septembrie 2024 comparativ cu luna septembrie 2023 a fost 4,6%. Rata medie a modificarii preturilor de consum in ultimele 12 luni (octombrie 2023 - septembrie 2024) fata de precedentele 12 luni (octombrie 2022 - septembrie 2023) a fost 6,1%", potrivit sursei citate.

Conform datelor citate, indicele armonizat al preturilor de consum (IAPC) pentru luna septembrie 2024, comparativ cu august 2024, a fost de 100,40%. Rata anuala a inflatiei pentru septembrie 2024, calculata pe baza IAPC, a fost de 4,8% fata de septembrie 2023. De asemenea, rata medie a modificarii preturilor de consum in ultimele 12 luni (octombrie 2023 - septembrie 2024), comparativ cu perioada octombrie 2022 - septembrie 2023, a fost de 6,4%, conform IAPC.

Foto: pixabay.com

Adriana Vaduva

×Our website uses cookies. If you continue to browse we will assume your permission to use them. To find out more details visit our privacy policy page.