Rezervele valutareale BNR au crescut cu peste 1.600 milioane euro

Rezervele valutareale BNR au crescut cu peste 1.600 milioane euro
Friday, 9 February 2024 Finante si contabilitate

Rezervele valutare la Banca Nationala a Romaniei totalizau 61.416 milioane euro la finele lunii ianuarie 2024, in crestere cu 1.646 milioane euro comparativ cu nivelul de 59.770 milioane euro la 31 decembrie 2023.

Conform BNR in cursul lunii au avut loc intrari de 5.665 milioane de euro, reprezentand: modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit la BNR; alimentarea conturilor Ministerului Finantelor (inclusiv sumele rezultate din emisiunile unor euroobligatiuni ale Ministerului Finantelor in dolari americani in valoare nominala totala de aproximativ 3.670 milioane de euro), alimentarea contului Comisiei Europene si altele.

De asemenea, au avut loc iesiri de 4.019 milioane de euro, reprezentand: modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit la BNR; plati de rate si dobanzi in contul datoriei publice denominate in valuta (inclusiv rambursarea emisiunii de obligatiuni denominata in dolari americani a Ministerului Finantelor in suma de aproximativ 693 milioane euro) si altele.

Nivelul rezervei de aur s-a mentinut la 103,6 tone. In conditiile evolutiilor preturilor internationale, valoarea acesteia s-a situat la 6.269 milioane de euro.

Rezervele internationale ale Romaniei (valute plus aur) la 31 ianuarie 2024 au fost de 67.685 milioane de euro, fata de 65.983 milioane de euro la 31 decembrie 2023.

Platile scadente in luna februarie 2024 in contul datoriei publice denominate in valuta, directe sau garantate de Ministerul Finantelor, insumeaza circa 825 milioane euro.

Foto: pixabay.com

Adriana Vaduva

×Our website uses cookies. If you continue to browse we will assume your permission to use them. To find out more details visit our privacy policy page.