Incepand cu prima jumatate a anului viitor, romanii vor avea acces gratuit permanent la varianta electronica a Monitorului Oficial Partea I si Partea II. Mai exact, deputatii au decis ca din 1 iunie 2017, cetatenii vor putea rasfoi online jurnalul oficial fara sa scoata niciun leu din buzunar. Camera Deputatilor este for decizional.
Potrivit deciziei, Regia Autonoma „Monitorul Oficial"' va pune la dispozitia tuturor utilizatorilor formatul tiparit contra cost, iar formatul electronic al Monitorului Oficial al Romaniei, Partea I si Partea a II-a, in mod gratuit, permanent, in varianta pentru citire.
Proiectul mai prevede ca Regia Autonoma ''Monitorul Oficial'' realizeaza un produs electronic continand actele publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, partile III, VII, care poate fi accesat gratuit pe internet si este disponibil, in varianta pentru citire, timp de 10 zile de la publicarea respectivelor acte.
Proiectul a fost initiat de Florin Gheorghe, deputat PSD, care sustine ca Romania era printre ultimele din UE care restrictiona accesul gratuit cetatenilor la jurnalul oficial.
„Au fost opinii care spuneau ca acest proiect aduce prejudicii financiare Monitorului Oficial. Din punctul meu de vedere, aceste opinii sunt mincinoase, deoarece in proiect este precizat foarte clar ca Monitorul Oficial in varianta electronica va fi gratuit, in timp ce varianta tiparita va fi in continuare contra cost, deoarece sunt anumite cheltuieli care trebuie acoperite", a declarat social democratul.
Adrian Vaduva
Foto: pixabay.com