Romanii pot investi in titluri de stat Tezaur cu dobanzi neimpozabile de pana la 7% pe an

Romanii pot investi in titluri de stat Tezaur cu dobanzi neimpozabile de pana la 7% pe an
Monday, 9 September 2024 economie

Romanii au posibilitatea de a investi, incepand de luni,9 septembrue, in noi titluri de stat Tezaur, cu maturitati de 1, 3 si 5 ani, beneficiind de dobanzi anuale neimpozabile de 5,8%, 6,6% si 7%, a anuntat Ministerul Finantelor.

De la inceputul anului 2024, in cadrul celor 9 emisiuni, peste 242.000 de investitori au subscris titluri de stat in valoare de peste 10,5 miliarde de lei.

Titlurile de stat pot fi achizitionate online in perioada 9 septembrie - 3 octombrie 2024, doar de catre persoanele fizice inregistrate in Spatiul Privat Virtual (SPV), cu posibilitatea de a deschide conturi de subscriere si de a efectua transferuri bancare. Aceste titluri vor fi disponibile si la unitatile Trezoreriei Statului intre 9 septembrie - 4 octombrie 2024, si prin subunitatile Postei Romane intre 9 septembrie si 2 octombrie 2024 in mediul rural, respectiv 3 octombrie 2024 in mediul urban.

"Dobanda este anuala, platibila la termenele prevazute in prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise in cadrul Programului Tezaur sunt transferabile si se pot rascumpara in avans. In plus, un investitor are libertatea de a efectua una sau mai multe subscrieri in cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anularii subscrierilor deja efectuate doar in perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri", se arata in comunicatul MF.

Conform sursei mentionate, pot investi in titlurile de stat Tezaur persoanele fizice care au implinit varsta de 18 ani la momentul subscrierii.

"Fondurile obtinute de Ministerul Finantelor in calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finantarea deficitului bugetar si refinantarea datoriei publice. Prospectul de emisiune si eventualele modificari ale acestuia sunt publicate la sectiunea Datorie publica, www.posta-romana.ro", conform MF.

Foto: pixabay.com

Adriana Vaduva

×Our website uses cookies. If you continue to browse we will assume your permission to use them. To find out more details visit our privacy policy page.