Incepand cu 1 ianuarie 2018 salariului de baza minim brut pe tara garantat va fi de 1.900 de lei. Majorarea salariului minim este determinata de transferul contributiilor sociale de la angajator la angajat.
Potrivit Hotararii de Guvern adoptate, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata va fi majorat de la 1.450 lei lunar cat este in prezent la 1.900 lei lunar pentru un program complet de lucru de 166 de ore in medie pe luna, in aceasta suma nefiind incluse sporuri si alte adaosuri.
"Practic, majorarea salariului minim brut de la 1.450 lei la 1.900 lei reprezinta o crestere de 31,03% fata de anul 2017 si este influentata de transferul contributiilor de la angajator la angajat, care reprezinta 22,75%. In aceasta suma nu sunt incluse sporuri si alte adaosuri", potrivit unui comunicat emis de Guvern.
Astfel, pentru un program complet de lucru de 166 ore in medie pe luna, in anul 2018, valoarea medie orara a salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata va reprezenta 11,40 lei/ora.
Guvernul sustine ca nivelul de 1.900 de lei al salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata a fost stabilit in urma dezbaterilor cu partenerii sociali.
Adrian Vaduva