Veniturile bugetului asigurarilor pentru somaj, diminuate cu 204,2 milioane de lei

Veniturile bugetului asigurarilor pentru somaj, diminuate cu 204,2 milioane de lei
Thursday, 19 September 2024 Noutati legislative

Veniturile bugetului asigurarilor sociale de stat vor creste cu 1,053 miliarde de lei, in timp ce veniturile bugetului pentru somaj vor scadea cu 204,2 milioane de lei, conform proiectului de Ordonanta de Urgenta privind rectificarea bugetului asigurarilor sociale de stat pe 2024, publicat de Ministerul Finantelor.

Conform Notei de fundamentare, cresterea veniturilor bugetului asigurarilor sociale de stat se datoreaza, in principal, majorarii veniturilor din sistemul public de pensii cu 1,041 miliarde de lei, ca urmare a cresterii veniturilor curente cu 3,495 miliarde de lei, in paralel cu reducerea subventiei de la bugetul de stat cu 2,453 miliarde de lei. De asemenea, veniturile sistemului de asigurari pentru accidente de munca si boli profesionale vor creste cu 11,578 milioane de lei.

Conform informatiilor disponibile, cresterea veniturilor curente din bugetul asigurarilor sociale de stat este sustinuta de evolutia favorabila a fondului brut de salarii la nivelul intregii economii si de cresterea incasarilor din contributiile de asigurari sociale. De asemenea, o contributie semnificativa vine din suma de 2,16 miliarde de lei, parte a impactului de 7,9 miliarde de lei, mentionata in contextul fundamentarii OUG 107/2024, care reglementeaza masuri fiscal-bugetare pentru gestionarea creantelor si deficitului bugetar in 2024.

In proiectul de rectificare se propune ajustarea cheltuielilor bugetului asigurarilor sociale de stat, aferent sistemului public de pensii, cu o reducere de 1,041 miliarde de lei. Aceasta include o scadere de 18,464 milioane de lei la capitolul „Bunuri si servicii" si o reducere de 4,789 milioane de lei la capitolul „Active nefinanciare."

Pe de alta parte, cheltuielile bugetului asigurarilor sociale de stat vor creste la capitolul „Cheltuieli de personal" cu 66,086 milioane de lei, pentru a acoperi plata salariilor personalului din casele judetene de pensii pana la sfarsitul anului. De asemenea, vor fi majorari la capitolul „Dobanzi", cu 16,759 milioane de lei, destinate platii dobanzilor catre Trezoreria Statului pentru acoperirea deficitelor temporare, si la capitolul „Asistenta sociala", unde se vor aloca 981,9 milioane de lei pentru plata pensiilor recalculate conform Legii nr. 360/2023.

Proiectul propune si ajustari la cheltuielile sistemului de asigurari pentru accidente de munca si boli profesionale, cu o reducere totala de 14,753 milioane de lei. Aceasta include diminuari la „Cheltuieli de personal" cu 2,6 milioane de lei, la „Bunuri si servicii" cu 536.000 lei si la „Active nefinanciare" cu 211.000 lei. In schimb, cheltuielile pentru „Asistenta sociala" vor creste cu 18,1 milioane de lei pentru a asigura plata drepturilor de asigurare si asistenta sociala.

Proiectul mai prevede o reducere a excedentului bugetului asigurarilor sociale de stat cu 3,175 milioane de lei, aferent sistemului de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale.

Proiectul de act normativ propune o reducere a veniturilor bugetului asigurarilor pentru somaj cu 204,204 milioane de lei. Aceasta scadere este determinata de diminuarea veniturilor aferente sistemului de asigurari pentru somaj cu 209,683 milioane de lei, pe fondul unei reduceri de 339,8 milioane de lei din fondurile europene, inclusiv PNRR. Totusi, veniturile curente au inregistrat o crestere de 130,117 milioane de lei, compensand partial aceasta scadere.

Potrivit proiectului: "In influenta de 130.117 mii lei este cuprinsa suma de 40 milioane lei, parte componenta a impactului de 7.900 milioane lei, evidentiat la fundamentarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 107/2024 pentru reglementarea unor masuri fiscal-bugetare in domeniul gestionarii creantelor bugetare si a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al Romaniei in anul 2024, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative".

Proiectul de rectificare bugetara prevede o crestere a veniturilor fondului de garantare pentru plata creantelor salariale cu 5,479 milioane de lei.

In acelasi timp, cheltuielile sistemului asigurarilor pentru somaj vor fi reduse cu 103,136 milioane de lei. Aceasta ajustare include cresteri bugetare la capitolul „Cheltuieli de personal" cu 62,7 milioane de lei, la „Transferuri intre unitati ale administratiei publice" cu 40 de milioane de lei pentru acoperirea contributiilor sociale aferente indemnizatiilor de somaj, si la „Asistenta sociala" cu 176 de milioane de lei, pentru a asigura plata integrala a indemnizatiilor de somaj pana la finalul anului, conform Legii nr. 76/2002 privind sistemul de asigurari pentru somaj.

Totodata, proiectul propune reducerea alocatiilor la capitolul „Bunuri si servicii" cu 3 milioane de lei, la „Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile" cu 367,836 milioane de lei, la „Proiecte finantate din fondurile PNRR" cu 10 milioane de lei si la „Active nefinanciare" cu 1 milion de lei.

Conform notei de fundamentare, se propune o crestere a cheltuielilor fondului de garantare pentru plata creantelor salariale cu 30,3 milioane de lei. Aceasta suma va fi alocata astfel: 300.000 lei la capitolul „Cheltuieli de personal" si 30 de milioane de lei la capitolul „Alte cheltuieli" pentru achitarea creantelor salariale catre angajatii companiilor aflate in imposibilitatea de a plati salariile, conform Legii nr. 200/2006 privind Fondul de garantare pentru plata creantelor salariale.

Totodata, proiectul prevede o reducere a excedentului bugetului asigurarilor pentru somaj cu 131,368 milioane de lei.

Adriana Vaduva

×Our website uses cookies. If you continue to browse we will assume your permission to use them. To find out more details visit our privacy policy page.