
Veronica Dutu, expert fiscal si financiar, CEO la UnionContExpert, a vorbit la B1TV despre un nou pericol economic cu impact global: riscul de deflatie. Potrivit acesteia, efectele unei posibile deflatii vor fi resimtite pe termen lung, inclusiv in economia romaneasca.
"Din cauza razboiului economic declansat de presedintele Trump in toata lumea intreaga, pietele bursiere acum au cunoscut o scadere destul de mare si e posibil sa ne trezim cu acest sistem deflationist", a explicat Veronica Dutu.
Deflatia poate fi perceputa, la prima vedere, ca un fenomen pozitiv: preturi mai mici pentru bunuri si servicii. In realitate, explica expertul fiscal, efectele sunt dezastruoase: "Deflatia aparent la o prima evaluare este un semn bun, dar pe termen lung deflatia influenteaza negativ economia. De fapt ce inseamna deflatia? In seamna o scadere a preturilor. Lumea se bucura ca cu aceiasi bani tu cumperi mai mult, dar pe termen lung in seamna o scadere a consumului, in seamna stocuri mult mai mari, in seamna venituri mai mici pentru companii, in seamna pierderea locurilor de munca si, in final, aceasta deflatie duce la scaderi economice."
"Nici de cum, pe termen lung, nu este un semn bun deflatia la nivel mondial", a avertizat Veronica Dutu, subliniind ca impactul asupra companiilor romanesti ar putea fi serios, mai ales in lipsa unor masuri de protectie sau adaptare a politicilor fiscale si bugetare.
CEO UnionContExpert a analizat modul in care deciziile bancilor centrale, in special cele legate de pauzele tarifare, influenteaza sentimentul pietei globale. Potrivit acesteia, impactul pe termen lung poate fi negativ, in ciuda unor reveniri temporare.
"Aceste decizii influenteaza in mod negativ pe termen lung pietele pentru ca economia in acest moment aparent este intr-un echilibru destul de fragil, dar toata lumea vorbeste de o recesiune economica din cauza acestor taxe impuse de America", a explicat Veronica Dutu.
Ea a mentionat ca o exceptie temporara a fost acordata relatiilor comerciale internationale, cu exceptia Chinei: "Intr-adevar, in relatia cu statele din lume, mai putin cu China, s-a impus aceasta pauza de 90 de zile si s-a vazut oarecare revenire a burselor din lumea intreaga, dar este o revenire foarte sensibila, foarte usoara."
Veronica Dutu avertizeaza ca aceasta aparenta relaxare nu trebuie confundata cu o stabilitate reala: "Sentimentul investitorilor este inca tensionat, iar aceasta incertitudine globala nu ajuta mediul de afaceri. Fara un cadru predictibil, economia ramane vulnerabila."
Expertul fiscal a vorbit despre efectele de durata ale razboiului economic declansat de fostul presedinte american Donald Trump si despre sansele minime ca situatia economica globala sa revina la normal, chiar si in eventualitatea unei schimbari de atitudine a acestuia.
„Deja efectul negativ a fost declansat in intreaga lume si odata ce declansezi un razboi economic este foarte complicat de fapt sa revii la forma initiala si economia sa revina la acel trend aparent ascendent, intr-adevar cu crestere economice foarte, foarte mici, dar eram intr-o situatie de echilibru", a subliniat Veronica Dutu.
In opinia sa, chiar daca perioada de 90 de zile impusa ca „pauza tarifara" nu va aduce efecte concrete, consecintele deja sunt vizibile si greu reversibile. „In urma deciziilor luate de presedintele Trump, piata, inclusiv piata din economia din Romania, este cu un mare semn de intrebare."
Dutu a atras atentia asupra vulnerabilitatii industriei romanesti, in special cea auto, in contextul noilor taxe impuse de SUA in relatia cu Uniunea Europeana. „Romania depinde foarte mult de pietele externe. La noi, industria este influentata destul de rau pentru ca Romania stim ca produce foarte multe componente pentru industria auto si atata timp cat Trump a impus aceste taxe in relatia cu Uniunea Europeana de pana la 25%, este clar ca aceste componente auto care se produc in Romania si ajung in final in produsele auto de pe piata americana, aceasta productie va fi din ce in ce mai mica si probabil se va reorienta spre... dezvoltarea unei economii la nivel european, in asa fel incat totusi aceste fabrici care produc aceste componente sa nu dea faliment."
Efectele se simt deja in piata muncii: „Dar se vede si in Romania o restructurare a companiilor, se vede o reducere a locurilor de munca si nu stiu in ce masura anul acesta vom ajunge sa atingem acea tinta de deficit bugetar de 7%, atata timp cat in primul trimestru avem un deficit bugetar, cred ca spre 2%. In primele doua luni era 1,6%, probabil daca punem si luna martie se duce spre 2%."
Cat despre o ipotetica eliminare completa a taxelor intre Statele Unite ale Americii si Uniunea Europeana, Dutu a analizat implicatiile unei astfel de masuri asupra economiei globale si a celei romanesti.
„Aceasta eliminare a taxelor, de fapt, revenim la forma initiala, sa zic asa, dinainte de luarea acestor decizii. Daca se renunta la aceste taxe, ceea ce este un mare semn de intrebare pentru economistii din Romania si nu numai, cred ca incet incet vom reveni la acel trend ascendent de pana acum si vom reveni la acel comert normal cu America", a explicat Veronica Dutu.
Totusi, expertul avertizeaza ca revenirea la normalitate nu este usor de obtinut dupa ce tensiunile comerciale au fost declansate: „Dar v-am spus, odata ce ai declansat un tsunami, este foarte greu sa revii la ce era inainte."
Impactul este deja vizibil in Romania, in special in ceea ce priveste comportamentul investitorilor: „Deja vedem in primul trimestru din anul 2025 o stagnare a investitiilor. Oamenii de afaceri isi protejeaza capitalul, nu se mai uita spre randamente. Asa cum este si denumita aceasta situatie a investitiilor de risk-off, in sensul ca daca ai bani, este recomandat sa ii tii efectiv intr-un cont si sa amani deciziile de investitii ceva mai tarziu."
Veronica Dutu observa si o schimbare majora in comportamentul populatiei: „Aceasta situatie din Romania se reflecta si asupra populatiei, pentru ca populatia este intr-o stare de alerta, ma intalnesc cu foarte multi oameni zi de zi si este pur si simplu, populatia este speriata de aceste decizii macroeconomice."
In plus, incertitudinile legate de contextul electoral al anului 2025 sporesc tensiunea economica: „Mai ales ca la noi mai este si aceasta situatie alegerilor, nu stim ce se va intampla dupa alegeri, sunt in luna mai, sa vedem ce se intampla dupa acel moment al alegerii presedintelui."
Femeia de afaceri a observatprudenta aparenta a guvernantilor in luarea unor decizii fiscale insa exista riscul unor masuri dure dupa perioada electorala.
"Reactia aparent este una de stabilitate, una de calmare. Ne spun ca lucrurile o sa intre in normalitate, ca nu o sa fie cresteri de taxe", a declarat Veronica Dutu. Aceasta atrage insa atentia ca realitatea economica a Romaniei este mult mai fragila decat pare si avertizeaza asupra unui risc iminent: "Trebuie sa tragem un semnal de alarma in ceea ce priveste consumarea banilor publici, pentru ca in acest moment veniturile fiscale ale Romaniei sunt intre 24 si 27%. Deci, practic, ce incaseaza Romania pe taxe reprezinta un procent mult mai mic fata de media europeana, unde veniturile fiscale sunt in jur de 40%".
Veronica Dutu subliniaza ca, in prezent, Romania se bazeaza intr-o proportie covarsitoare pe fondurile europene: "Romania depinde de aceste fonduri europene si daca guvernantii nu isi vor face treaba in asa fel incat sa atragem cat mai multe fonduri europene, cred ca vom avea o mare problema cu deficitul bugetar".
Mai mult, expertul fiscal avertizeaza ca Romania se confrunta cu un "deficit dublu": atat unul bugetar, cat si unul de cont curent. "Sa ne aducem aminte ca acusi va veni anul 2026, cand Romania va incasa din ce in ce mai putini bani europeni. Deci acesta este momentul in care sa atragem cat mai mult din acele sume, din acei bani, acele miliarde de euro din PNRR", a punctat Veronica Dutu.
In final, aceasta subliniaza ca fondurile europene sunt esentiale pentru continuarea dezvoltarii Romaniei, in special in ceea ce priveste infrastructura: "Trebuie sa depuna toate eforturile in asa fel incat acei bani de care Romania efectiv depinde sa fie atrasi catre investitii si Romania sa continue sa se dezvolte. Pentru ca vedem ca aceasta dezvoltare macroeconomica la nivel de infrastructura a fost facuta in mare masura cu bani de la Uniunea Europeana, care sunt de fapt si banii nostri. Romania are o contributie substantiala la acest buget european".