Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) in anul financiar 2021 (16 octombrie 2020 - 19 martie 2021) a platit fermierilor romani peste 2,51 miliarde de euro, a anuntat APIA.
Suma include plati aferente Campaniei 2020, masuri de piata si ajutoare de stat, conform comunicatului APIA.
„Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura informeaza ca autorizarea platilor regulare pentru Campania 2020 continua in ritm sustinut. Pana la acest moment s-a autorizat la plata un numar de 776.935 fermieri, reprezentand un procent de 94,65% din numarul total al fermierilor eligibili care au depus Cerere unica de plata in Campania 2020", conform sursei amintite anterior.
In ceea ce priveste sprijinul cuplat in sectorul zootehnic, in anul financiar 2021 suma totala platita de APIA crescatorilor de animale este de 170,49 milioane de euro, se precizeaza in comunicat.
Din aceasta suma, 91,51 milioane de euro au fost alocate pentru vaci de lapte, 1,56 milioane de euro pentru bivolite de lapte, 11,92 milioane de euro pentru taurine de carne, 65,48 milioane de euro pentru ovine/caprine, iar 0,02 milioane de euro pentru viermi de matase.
Platile vor continua neintrerupt, in termenele prevazute de legislatia in vigoare, in mod echitabil si transparent.
Foto: pixabay.com