Operatorii economici care nu au achizitionat aparate de marcat electronice fiscale risca amenzi intre 8.000 si 10.000. Proiectul de Hotarare aflat in dezbatere publica, prevede si confisca sumelor de bani nejustificate dar si suspendarea activitatii.
Conform Ministerului Finantelor Publice (MFP) operatorii economici care nu si-au indeplinit obligatia de dotare cu noile dispozitive nu au motive obiective pentru neconformare.
„Avand in vedere faptul ca, la aceasta data, Ministerul Finantelor Publice a emis autorizatii de distributie pentru toate tipurile de aparate de marcat, inclusiv pentru cele destinate activitatilor economice in care sunt utilizate modele dedicate, respectiv taximetrie, mari retaileri, schimb valutar, comert cu carburanti, din informatiile furnizate de distribuitorii autorizati, atat acestia, cat si unitatile acreditate pentru comercializare detin, in cele mai multe cazuri, stocuri de aparate de marcat noi si nu mai sunt semnalate dificultati legate de lipsa capacitatii de instalare a unitatilor de service, in conditiile in care au fost emise autorizatii de distributie pentru aparatele de marcat care acopera toate tipurile de activitati economice, iar distribuitorii autorizati au stocuri de aparate de marcat noi, solicitarile de instalare si punere in functiune a acestor dispozitive au scazut drastic, aceasta situatie fiind intalnita chiar si in cazul aparatelor achizitionate deja, sau pentru care au fost achitate avansuri (au fost semnalate numeroase cazuri in care aparatele au fost lasate de utilizatori in custodie in depozitele distribuitorilor), fapt care denota ca, operatorii economici care nu si-au indeplinit obligatia de dotare cu noile dispozitive, nu au motive obiective pentru neconformare", se precizeaza in nota de fundamentare care insoteste proiectul de act normativ.
Astfel, prin proiectul de act normativ se propune eliminarea contraventiei referitoare la nerespectarea de catre utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale a termenelor prevazute de lege, de a utiliza aparate de marcat cu jurnal electronic, autoritatile de control urmand sa aplice de la prima abatere sanctiunile prevazute la art.11 alin. (1) lit. f) din OUG nr. 28/1999, respectiv amenda de la 8.000 lei la 10.000 lei, precum si suspendarea activitatii operatorului economic la unitatea de vanzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor si confiscarea sumelor nejustificate.
Totodata, reprezentantii MFP amintesc ca au comunicat public faptul ca masura introducerii sanctiunii pentru nedotarea cu aparate de marcat cu jurnal electronic sub incidenta Legii prevenirii va fi in vigoare temporar si este ultimul sprijin care poate fi acordat contribuabililor in perioada de implementare a noilor aparate de marcat. Perpetuarea situatiei in care o mare parte dintre operatorii economici au achizitionat si instalat aparate de marcat cu jurnal electronic, iar o alta parte, a ramas in expectativa, discrimineaza operatorii economici corecti si genereaza nemultumiri in randul acestora.
Regimul utilizarii aparatelor de marcat electronice fiscale este reglementat de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.28/1999 si de Normele metodologice pentru aplicarea acesteia.
Insa, avand in vedere faptul ca operatorii economici care aveau obligatia sa se doteze cu noile aparate de marcat pana la data de 1 septembrie 2018 riscau sanctiuni drastice fara ca vinovatia sa fie directa si exclusiva a acestora, a fost adoptata Hotararea Guvernului nr. 701/2018 prin care a fost introdusa sub incidenta Legii prevenirii contraventia pentru nedotarea la termen cu noile aparate de marcat, astfel incat sa se asigure o abordare de tip preventiv, stimulativ si nu de sanctionare imediata de la prima abatere a operatorilor economici.
In procesul de implementare a noilor aparate de marcat sunt implicate Institutul National de Cercetare – Dezvoltare in Informatica - ICI Bucuresti, care testeaza prototipurile noilor aparate de marcat cu jurnal electronic si elibereaza, daca acestea indeplinesc conditiile prevazute de lege, avizul tehnic favorabil, Ministerul Finantelor Publice, prin Comisia de autorizare a distribuitorilor pentru aparate de marcat electronice fiscale avizate tehnic, care autorizeaza distribuitorii de aparate de marcat dupa ce au obtinut avizul tehnic favorabil de la ICI Bucuresti, Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF), prin structurile teritoriale, care elibereaza numarul unic de identificare necesar pentru fiscalizarea aparatelor de marcat, operatorii economici distribuitori de aparate de marcat, care depun documentatia si prototipurile de aparate, la ICI Bucuresti, in vederea obtinerii avizului tehnic favorabil, si operatorii economici care au obligatia de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
Potrivit datelor MFP, pana la data de 14 noiembrie 2019, ICI Bucuresti a emis 125 avize tehnice favorabile, Ministerul Finantelor a emis 119 autorizatii de distributie pentru toate tipurile de aparate de marcat, ANAF a emis numere unice de inregistrare pentru 512.469 aparate de marcat, iar la nivel national au fost instalate 481.111 aparate de marcat dotate cu jurnal electronic.
„Din informatiile detinute de MFP a rezultat ca procesele de implementare a aparatelor de marcat cu jurnal electronic au inregistrat un declin accentuat in perioada ianuarie - octombrie 2019, comparativ cu perioada septembrie - decembrie 2018, astfel: numarul aparatelor de marcat inregistrate in sistemul informatic al ANAF de catre producatori/distribuitori/importatori a scazut in medie cu 78%, ritmul de atribuire a seriilor fiscale a scazut in medie cu 60%, ritmul de instalare a aparatelor de marcat cu jurnal electronic a scazut in medie cu 40%", se mentioneaza in nota de fundamentare.
Foto:pixabay.com