ASF a stabilit pretul maximum al politelor de asigurare obligatorie

ASF a stabilit pretul maximum al politelor de asigurare obligatorie
marţi, 18 octombrie 2016 Finante si contabilitate

Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a stabilit, luni 19 octombrie 2016, pretul maximum al politei de asigurare obligatorie de raspundere civila auto (RCA). Astfel, transportatorii ar putea achita cel mult 7.534 lei pentru un camion cu masa peste 16 tone, in vreme ce pentru un autovehicul de transport de persoane cu o capacitate de peste 40 de locuri nu se va plati mai mult de 6.600 lei. Totodata, tariful maximum anual al unei polite obisnuite, pentru un autoturism cu o capacitate cilindrica intre 1.201-1.400 cmc, detinut de o persoana cu varsta cuprinsa intre 31 si 40 de ani, va fi de 610 lei, potrivit unui comunicat de presa emis de ASF.

Guvernul a dat dreptul ASF, prin Ordonanta de Urgenta, sa fixeze preturi maxime pentru politele RCA pentru o perioada de sase luni.

„Tarifele de prima RCA maxime au fost determinate pe baza metodologiei adoptate de Consiliul ASF pe data de 5 octombrie, in urma unui proces de consultare publica, iar calculele respecta atat prevederile OUG 54/2016, cat si practicile actuariale general acceptate in industria asigurarilor.

Formula de calcul cuprinde frecvența daunelor, dauna medie, daunele intamplate, dar neraportate (IBNR), inflația daunelor si incarcarea de siguranța, care determina prima de risc, la care se adauga cheltuielile de achiziție si administrare, fixe si variabile, precum si incarcarea de Bonus/Malus (15%) si cota de profit (1%)", potrivit sursei citate.

Aceasta este formula in urma careia a fost stabilit tarifele care vor fi in vigoare timp de sase luni.

„De exemplu, pentru un autovehicul de transport marfa cu masa peste 16 tone detinut de o persoana juridica, rezulta o prima maxima de 7.534 de lei, iar in cazul autovehiculelor de transport de persoane cu o capacitate de peste 40 de locuri, aplicarea metodologiei de tarifare a condus la o prima maxima de 6.600 lei. Totodata, pe segmentul autovehiculelor cu o capacitate cilindrica intre 1.201-1.400 cmc, detinute de persoane fizice din categoria de varsta 31-40 de ani, tariful de prima maxim rezultat este de 610 lei", potrivit ASF.

Anuntul vine dupa ce, saptamana trecuta, reprezentanti ai patronatelor transportatorilor rutieri au anuntat, dupa o intalnire cu conducerea Autoritatii de Supraveghere Financiara, ca au convenit asupra unui pret maxim pentru o polita RCA, in cazul unui camion cu masa de peste 16 tone, de 7.690 lei pe an.

Preturile vor intra in vigoare abia dupa ce Guvernul va aproba noile tarife prin Hotarare de Guvern.

Adrian Vaduva

Foto: pixabay.com

×Website-ul nostru foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Pentru mai multe detalii consultați politica noastră de confidențialitate.