Cifra de afaceri din comertul cu ridicata, crestere de peste 4%

Cifra de afaceri din comertul cu ridicata, crestere de peste 4%
marţi, 29 august 2023 Economie

Cifra de afaceri din comertul cu ridicata (cu exceptia comertului cu autovehicule si motociclete) a crescut in primul semestru din acest an, in termeni nominali, atat ca serie bruta, cat si ca serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate cu 4,3%, respectiv cu 6,9%, fata de perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2022, conform informatiilor oferite de Institutul National de Statistica.

Pe serie bruta, evolutia din primul semestru din 2023 a fost datorata cresterii activitatilor de intermediere in comertul cu ridicata (+18,8%), comertului cu ridicata al altor masini, echipamente si furnituri (+16,5%), comertului cu ridicata al echipamentului informatic si de telecomunicatii (+14,4%), comertului cu ridicata al bunurilor de consum, altele decat cele alimentare (+10,7%), comertului cu ridicata al produselor alimentare, al bauturilor si al tutunului (+6,2%) si comertului cu ridicata nespecializat (+2,5%).

Scaderi au inregistrat comertul cu ridicata specializat al altor produse (-6,5%) si comertul cu ridicata al produselor agricole brute si al animalelor vii (-0,4%).

Potrivit informatiilor INS, cifra de afaceri din comertul cu ridicata (cu exceptia comertului cu autovehicule si motociclete), serie bruta, in luna iunie 2023, comparativ cu luna precedenta, a scazut, in termeni nominali, pe ansamblu, cu 5,9%, ca urmare a declinului cifrei de afaceri din activitatile de intermediere in comertul cu ridicata (-26,3%), comertul cu ridicata al produselor agricole brute si al animalelor vii (-15,2%), comertul cu ridicata specializat al altor produse (-7,6%), comertul cu ridicata nespecializat (-4,2%), comertul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decat cele alimentare (-2,3%), comertul cu ridicata al altor masini, echipamente si furnituri (-1,9%)si din comertul cu ridicata al produselor alimentare, al bauturilor si al tutunului (-0,1%). Comertul cu ridicata al echipamentului informatic si de telecomunicatii a crescut cu 2,8%.

Cifra de afaceri din comertul cu ridicata (cu exceptia comertului cu autovehicule si motociclete), serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate, in luna iunie 2023, comparativ cu luna precedenta, a scazut, in termeni nominali, pe ansamblu, cu 3,2%.

Cifra de afaceri din comertul cu ridicata (cu exceptia comertului cu autovehicule si motociclete), serie bruta, in luna iunie 2023, comparativ cu luna iunie 2022, a scazut, in termeni nominali, pe ansamblu, cu 0,3%, ca urmare a reducerii cifrei de afaceri din comertul cu ridicata al produselor agricole brute si al animalelor vii (-19,3%), activitatile de intermediere in comertul cu ridicata (-9,1%) si din comertul cu ridicata specializat al altor produse (-7,6%).

Cresteri au inregistrat: comertul cu ridicata al altor masini, echipamente si furnituri (+18%), comertul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decat cele alimentare (+12,5%), comertul cu ridicata al echipamentului informatic si de telecomunicatii (+4,5%), comertul cu ridicata al produselor alimentare, al bauturilor si al tutunului (+3%) si comertul cu ridicata nespecializat (+2,8%).

Cifra de afaceri din comertul cu ridicata (cu exceptia comertului cu autovehicule si motociclete), serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate, in luna iunie 2023, comparativ cu luna iunie 2022, a crescut, in termeni nominali, pe ansamblu, cu 2,2%.

Foto: pixabay.com

Adriana Vaduva

×Website-ul nostru foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Pentru mai multe detalii consultați politica noastră de confidențialitate.