Crestere semnificativa a inmatricularilor de autoturisme noi in Romania

Crestere semnificativa a inmatricularilor de autoturisme noi in Romania
joi, 3 iunie 2021 Economie

In mai, in Romania au fost inmatriculate 10.191 de autovehicule noi cu 18,7% mai multe comparativ cu perioada similara din 2020, conform informatiilor oferite de Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Autovehiculelor (DRPCIV), citata de Asociatia Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA).

DConform datelor oficiale, din totalul inregistrarilor raportate in luna mai, 8.221 de unitati au fost autoturisme noi, a caror crestere in comparatie cu luna similara din anul precedent este de 14,9%.

Conform cifrelor inregistrate, topul primelor cinci marci este: de Dacia - cu 1.890 de unitati, Skoda (877 unitati), Renault (744), Ford (590) si Toyota (531).

In acest context, pe ansamblul primelor cinci luni din 2021, autoturismele noi inregistreaza o scadere generala de 9,1%, comparativ cu intervalul ianuarie - mai 2020.

Pe de alta parte, numarul autoturismele rulate, cu cele 167.101 de unitati inmatriculate din ianuarie pana la finele lunii mai, a crescut cu 7,8%, raportat la perioada similara a anului trecut.

In ceea ce priveste inmatricularile de vehicule comerciale noi (LCV, HCV, Minibus si Bus, precum si vehicule speciale), dupa un volum de 1.970 unitati, consemnat in luna mai a acestui an (+38,1% fata de luna mai 2020), rezulta o crestere generala, pe ansamblul anului 2021, de 28,4%.

La categoria motocicluri (motociclete, mopede, ATV-uri) noi, statistica oficiala releva, in luna mai, o crestere de 55,8% pe un volum de 550 de unitati, precum si un salt de 54,9%, la cinci luni.

Foto: pixabay.com

×Website-ul nostru foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Pentru mai multe detalii consultați politica noastră de confidențialitate.