Deficitul comercial a crescut comparativ cu anul trecut

Deficitul comercial a crescut comparativ cu anul trecut
luni, 10 octombrie 2016 Economie

In primele opt luni ale acestui an, Romania a importat mai mult decat a exportat. Asa se face ca balanta comerciala a inregistrat un deficit, mai mare cu 27,9% comparativ cu perioada similara a anului precedent, ajungand la peste 6,13 miliarde de euro.

Exporturile FOB intre 1 ianuarie — 31 august 2016 au fost in valoare de 37,439 miliarde de euro, fiind crestere cu 4%, in vreme ce iar importurile CIF — peste 43,573 miliarde de euro, in urcare cu 6,8%, se arata intr-un comunicat de presa al Institutului National de Statistica (INS) .

„Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri (Intra-UE28) in perioada 1.I-31.VIII 2016 a fost de 28072,5 milioane euro la expedieri si de 33607,5 milioane euro la introduceri, reprezentand 75% din total exporturi si 77,1% din total importuri. Valoarea schimburilor extracomunitare de bunuri (Extra-UE28) in perioada 1.I-31.VIII 2016 a fost de 9366,9 milioane euro la exporturi si de 9965,7 milioane euro la importuri, reprezentand 25,0% din total exporturi si 22,9% din total importuri", se arata documentul amintit.

In primele opt luni, ponderi importante in structura exporturilor si importurilor sunt detinute de grupele de produse: masini si echipamente de transport (47,2% la export si 37,5% la import) si alte produse manufacturate (32,8% la export si respectiv 31,2% la import).

In luna august 2016, exporturile FOB au fost de peste 4,446 miliarde de euro, importurile CIF au depasit 5,463 miliarde de euro, iar deficitul rezultat a fost de peste un miliard de euro. Fata de luna august 2015, exporturile din august 2016 au crescut cu 13,4%, iar importurile au crescut cu 14,4%.

Sursa: rtv.net

Foto: pixabay.com

Adrian Vaduva

×Website-ul nostru foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Pentru mai multe detalii consultați politica noastră de confidențialitate.