In ce conditii se pot conecta platformele private de plati la Ghiseul.ro

In ce conditii se pot conecta platformele private de plati la Ghiseul.ro
miercuri, 7 iulie 2021 Taxe si impozite

Autoritatea pentru Digitalizarea Romaniei (ADR) a anuntat ca platformele private de plati si de servicii care respecta standardele de securitate cibernetica se pot interconecta cu platforma Ghiseul.ro.

Conform ADR, in prezent este oportun ca Ghiseul.ro sa se interconecteze cu platforme private, cu respectarea standardelor stricte de securitate cibernetica si de protectie a datelor, pentru a usura si mai mult posibilitatea cetatenilor de a relationa online cu institutiile.

Pentru acceptarea interconectarii cu Ghiseul.ro, ADR solicita platformelor private de plati sa transmita urmatoarele documente: audit de securitate a aplicatiei; audit de conformitate cu Directiva NIS (UE) 2016/1148 privind masuri pentru un nivel comun ridicat de securitate a retelelor si a sistemelor informatice in Uniune, transpusa in legislatia nationala prin Legea nr. 362/2018 privind asigurarea unui nivel comun ridicat de securitate a retelelor si sistemelor informatice; audit de conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date.

ADR a implementat deja un proiect de interconectare a Ghiseul.ro cu o platforma lansata de dezvoltatori IT romani.

Autoritatea pentru Digitalizarea Romaniei continua demersurile pentru interconectarea cu alte platforme si aplicatii ce beneficiaza de un numar mare de utilizatori, conform sursei.

In ceea ce priveste inregistrarea unor noi platforme si institutii, precum si diversificarea platilor si serviciilor oferite, Autoritatea pentru Digitalizarea Romaniei depune eforturi constante prin initierea unor campanii de informare, prin toate mijloacele de comunicare disponibile, a tuturor institutiilor direct beneficiare ale functionalitatilor sistemului Ghiseul.ro, se precizeaza in comunicat.

Presedintele ADR, Octavian Oprea, a subliniat ca in trimestrul al doilea al anului numarul de tranzactii pe Ghiseul.ro a crescut cu 228%.

"Ghiseul.ro este livrabilul cel mai de succes al ADR. Rezultatele platformei nu se bazeaza doar pe numarul de utilizatori. Foarte importante sunt si serviciile publice pentru care se pot face plati fara crearea unui cont. Comparativ cu perioada aprilie-iunie din 2020, am inregistrat in acest an o crestere de 228% a numarului de tranzactii si de 195% a valorii sumelor platite prin Ghiseul.ro. De aceea, am hotarat sa ducem Ghiseul.ro la nivelul urmator, permitand interconectarea platformelor private de plati si servicii cu Ghiseul.ro. Prin diversificarea optiunilor de plata, aducem Ghiseul.ro tot mai aproape de cetatean", a afirmat presedintele ADR.

Foto: pixabay.com

×Website-ul nostru foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Pentru mai multe detalii consultați politica noastră de confidențialitate.