Ministerul Finantelor Publice va lansa pe 4 februarie trei noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populatiei, conform unui comunicat al MFP.
Titlurile de stat Tezaur vor fi scadente la 2, 3 si 5 ani si dobanzi anuale de 4%, 4,5%, respectiv 5%, iar veniturile aferente sunt neimpozabile.
Vor putea achizitiona emisiuni de titluri de stat persoanele fizice rezidente care au implinit varsta de 18 ani la data efectuarii subscrierii, inclusiv de cele care au participat si la emisiunile anterioare. A fost eliminata plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice in cadrul acestor emisiuni.
Potrivit sursei citate, titlurile vor putea fi achizitionate in perioada 4-22 februarie 2019 de la unitatile operative ale Trezoreriei Statului si in perioada 4-21 februarie prin reteaua de oficii postale ale Companiei Nationale Posta Romana, din mediul urban, iar in perioada 4-20 februarie 2019 la cele din mediul rural.
In perioada de subscriere investitorii au posibilitatea sa solicite anularea sumei subscrise, depunand o cerere de anulare. Dupa incheierea acesteia, subscrierile sunt irevocabile si nu mai pot fi anulate.
Titlurile de stat care sunt lansate in data de 4 februarie 2019 sunt in forma dematerializata si au valoare nominala de 1 leu. Dobanda este anuala, platibila la termenele prevazute in prospectul de emisiune.
In cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transfera mostenitorilor, care prezinta documentele legale prin care se atesta calitatea acestora de mostenitori.
MFP precizeaza ca emiterea titlurilor de stat pentru populatie va continua pe parcursul anului 2019. In fiecare luna perioada de subscriere va fi de trei saptamani iar maturitatile vor fi stabilite in functie interesul manifestat de investitori.
Prospectul de emisiune si orice eventuale modificari ale acestuia vor fi publicate pe site-urile www.mfinante.gov.ro, www.datoriepublica.mfinante.gov.ro, https://www.comunicatii.gov.ro, https://www.posta-romana.ro.
Foto: pixabay.com
Adrian Vaduva