Ministerul Finantelor Publice a imprumutat 45 de milioane de lei din banci

Ministerul Finantelor Publice a imprumutat 45 de milioane de lei din banci
marţi, 18 septembrie 2018 Finante si contabilitate

Ministerul Finantelor Publice (MFP) a reusit sa atraga inca 45 de milioane de lei din banci, suplimentar la licitatia de luni, cand a imprumutat 411,7 milioane de lei, printr-o emisiune de obligatiuni. Maturitatea acestor obligatiuni este de 125 de luni si au un randament mediu de 4,98% pe an, potrivit datelor oferite de Banca Nationala a Romaniei (BNR).

Valoarea nominala a emisiunii suplimentare a fost de 45 milioane de lei, iar bancile au transmis oferte in suma de 45 milioane de lei.

MFP a planificat in septembrie 2018 imprumuturi de la bancile comerciale de 3.935 milioane de lei, din care 3.500 milioane de lei prin licitatii de obligatiuni de stat si certificate de trezorerie, la care se poate adauga suma de 435 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitatiilor de obligatiuni.

Sumele vor fi destinate refinantarii datoriei publice si finantarii deficitului bugetului de stat. Fata de luna august, imprumuturile programate de MFP sunt mai mari cu 1.105 milioane de lei.

Foto: pixabay.com

Adrian Vaduva

×Website-ul nostru foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Pentru mai multe detalii consultați politica noastră de confidențialitate.