Noi masuri pentru amanarea ratelor

Noi masuri pentru amanarea ratelor
marţi, 10 noiembrie 2020 Economie

Florin Citu, Finantelor Publice, a anuntat ca negociaza cu sistemul bancar modalitati de amanare a ratelor pentru romanii care, din cauza crizei economice au dificultati financiare. In acelasi timp, Citu a anuntat ca masurile nu vor mai fi la fel de generoase precum cele initiale.

„Lucrez, impreuna cu sistemul bancar, pentru acea masura care a amanat ratele pe doua luni de zile. Vedem ce solutii vom gasi, ce forma va fi. Suntem in discutii si vom vedea cum va arata forma finala. Eu spun ca trebuie sa avem incredere ca asa cum am gasit o solutie in plina criza, vom gasi si in continuare o solutie buna. Trebuie sa ne gandim ca mergem, totusi, spre ideea ca economia se va insanatosi.Vom avea o revenire si vom incepe sa iesim din aceasta criza. Acesta este scopul, sa avem masuri care sa ne scoata din criza. Masurile nu vor mai fi la fel de generoase precum cele initiale, dar vor fi masuri care sa ajute sa trecem peste aceasta perioada", a deeclarat seful finantelor.

Ministrul de resort a adaugat ca, in aceasta perioada de criza economica, un venit mediu net in crestere cu 7,8% (conform datelor publicate marti de Institutul National de Statistica, n.r.) reprezinta un record pentru Romania.

"Azi am avut o veste foarte buna: venitul mediu net in economie a crescut dupa noua luni de zile cu 7,8% fata de anul trecut. Eu zic ca este un record sa ai in perioada de criza economica globala un venit mediu net in crestere fata de perioada anului trecut, cand rata medie a inflatie, la noua luni de zile, este de 2,5%", a afirmat oficialul.

Guvernul a aprobat, in septembrie, normele de aplicare a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilitati pentru creditele acordate de institutii de credit si institutii financiare nebancare, ce stabilesc conditiile in care creditorii aproba solicitarile, perioada de amanare si perioada de prelungire a creditelor amanate, iar in cazul imprumuturilor ipotecare, modul de esalonare si garantare a dobanzilor.

Pentru creditele ipotecare, perioada pentru care se acorda facilitatile de suspendare la plata a ratelor scadente aferente imprumuturilor, reprezentand rate de capital, dobanzi si comisioane se stabileste conform optiunii debitorului, ce poate fi exprimata o singura data, si este cuprinsa intre o luna si 9 luni, fara a putea depasi data de 31 decembrie 2020. Scadenta ultimei rate incluse in perioada de suspendare la plata este cel mai tarziu data de 31 decembrie 2020.

Creditorul aproba solicitarea debitorului care declara pe proprie raspundere ca i-au fost afectate veniturile proprii si/sau veniturile aferente familiei debitorului, direct sau indirect, de situatia grava generata de pandemia COVID-19 fata de nivelul inregistrat anterior declararii starii de urgenta, si se afla in imposibilitatea de a onora obligatiile de plata aferente creditului.

Poate beneficia de acordarea facilitatii de suspendare a obligatiei de plata a ratelor debitorul care transmite solicitarea catre creditor cel mai tarziu in 45 de zile de la intrarea in vigoare a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 37/2020, respectiv pana la jumatatea unii mai. Prevederea se aplica tuturor debitorilor, persoane fizice sau firme.

Foto: www.mfinante.gov.ro

×Website-ul nostru foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Pentru mai multe detalii consultați politica noastră de confidențialitate.