Rata somajului a depasit 3%

Rata somajului a depasit 3%
miercuri, 28 aprilie 2021 Economie

La finalul lunii martie rata somajului inregistrata la nivel national a fost de 3,33%, cu 0,02 puncte procentuale mai mica decat in luna anterioara, a anuntat Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM).

Valoarea indicatorului a fost cu 0,46 puncte procentuale mai mare decat cea din luna martie a anului 2020.

Numarul total de someri la finele lunii martie 2021 a fost de 290.972, mai mic cu 2.489 de persoane fata de cel inregistrat la finele lunii anterioare.

Din totalul somerilor inregistrati, 94.980 au fost someri indemnizati si 195.992 neindemnizati. Numarul somerilor indemnizati a scazut cu 4.567 persoane, iar numarul somerilor neindemnizati a crescut cu 2.078 persoane fata de luna precedenta.

Pe medii de rezidenta, numarul somerilor la finele lunii martie se prezinta astfel: 95.074 someri provin din mediul urban si 195.898 someri provin din mediul rural.

Cei mai multi someri aveau intre 40 - 49 de ani (80.457), urmati de cei din grupa de varsta 50 - 55 de ani (59.299), la polul opus aflandu-se persoanele intre 25 - 29 de ani (14.831).

Referitor la structura somajului dupa nivelul de instruire, somerii fara studii si cei cu nivel de instruire primar au o pondere insemnata in totalul somerilor inregistrati in evidentele ANOFM (27,12%). Somerii cu nivel de instruire gimnazial reprezinta 28,72% din totalul somerilor inregistrati, iar cei cu studii universitare 5,8%.

Foto: pixabay.com

Adrian Vaduva

×Website-ul nostru foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Pentru mai multe detalii consultați politica noastră de confidențialitate.