Rata somajului, in scadere

Rata somajului, in scadere
joi, 19 aprilie 2018 Economie

In 2017, rata somajului a fost de 4,9%, in scadere fata de anul precedent, cand s-a situat la 5,9%, conform Institutului National de Statistica (INS). Cea mai ridicata rata a somajului 18,3% a fost inregistrata in randul tinerilor cu varsta intre 15-24 ani.

„Pe sexe, ecartul dintre cele doua rate ale somajului (2017/2016) a fost de 1,6 puncte procentuale (5,6% la barbati fata de 4% la femei), iar pe medii de rezidenta de 0,9 puncte procentuale (5,4% in rural fata de 4,5% in urban)", potrivit sursei citate.

Cei mai multi someri au fost inregistrate in randul absolventilor invatamantului scazut si mediu, pentru care rata a fost de 6,8%, respectiv 5,1%. In schimb, in cazul persoanelor cu studii superioare rata somajului a fost de doar 2,4%, mai precizeaza INS.

Rata somajului de lunga durata (in somaj de un an si peste) a fost de 2%, iar incidenta somajului de lunga durata (ponderea persoanelor aflate in somaj de un an si peste in total someri) a fost de 41,4%.

Pentru tineri (15-24 ani), rata somajului de lunga durata (in somaj de sase luni si peste) a fost de 11,1%, iar incidenta somajului de lunga durata in randul tinerilor de 60,4%.

Foto: pixabay.com

Adrian Vaduva

×Website-ul nostru foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Pentru mai multe detalii consultați politica noastră de confidențialitate.