Vesti bune: Investitiile nete in economia nationala sunt in crestere

Vesti bune: Investitiile nete in economia nationala sunt in crestere
marţi, 13 decembrie 2022 Economie

Investitiile nete realizate in trimestrul III al anului in curs in economia nationala au insumat 39,356 miliarde de lei, in crestere cu 13,3%, comparativ cu trimestrul III 2021, conform informatiilor oferite de Institutul National de Statistica (INS).

In perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2022, investitiile nete realizate in economia nationala au insumat 96,422 miliarde de lei, in crestere cu 4,5%, comparativ cu perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2021.

In trimestrul III 2022, comparativ cu trimestrul III 2021, investitiile nete realizate in economia nationala au crescut cu 13,3%, crestere inregistrata la toate elementele de structura: utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 20,7%, alte cheltuieli cu 11,7% si la lucrari de constructii noi cu 9,7%.

Conform INS, in perioada 1 ianuarie -30 septembrie 2022, comparativ cu perioada similara din 2021, investitiile nete realizate in economia nationala au crescut cu 4,5%, crestere inregistrata la elementele de structura lucrari de constructii noi cu 5,5% si la utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 4,9%. Scadere s-a inregistrat la elementul de structura alte cheltuieli cu 8,2%.

Investitiile nete reprezinta cheltuielile destinate crearii de noi mijloace fixe, dezvoltarii, modernizarii si reconstructiei celor existente, precum si valoarea serviciilor legate de transferul de proprietate asupra mijloacelor fixe existente si al terenurilor preluate cu plata de la alte unitati sau de la populatie (taxe notariale, comisioane, cheltuieli de transport, de manipulare etc).

Foto: pixabay.com

Adrian Vaduva

×Website-ul nostru foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Pentru mai multe detalii consultați politica noastră de confidențialitate.