Luni, 28 octombrie, Banca Nationala a Romaniei (BNR) lanseaza in circuitul numismatic monede din aur si alama pentru colectionare si va pune in circulatie o moneda din alama, cu tema Desavarsirea Marii Uniri - Regina Maria.
Aversul monedei din aur ii prezinta pe regele Ferdinand I si regina Maria vizitand trupele romane pe front; inscriptia in arc de cerc „ROMANIA", valoarea nominala „500 LEI", stema Romaniei si anul de emisiune „2019".
Aversul monedei din alama pentru colectionare ii prezinta pe regele Ferdinand I si regina Maria vizitand trupele romane pe front; inscriptia in arc de cerc „ROMANIA", valoarea nominala „50 BANI", stema Romaniei, anul de emisiune „2019" si litera „N" intr-un cerc, ca semn distinctiv al piesei pentru colectionare.
Aversul monedei din alama pentru circulatie ii prezinta pe regele Ferdinand I si regina Maria vizitand trupele romane pe front; inscriptia in arc de cerc „ROMANIA", valoarea nominala „50 BANI", stema Romaniei si anul de emisiune „2019".
Reversul comun tuturor monedelor prezinta portretul reginei Maria si inscriptia in arc de cerc „REGINA MARIA".
Tirajele sunt de 500 de bucati pentru moneda din aur; de 50.000 de bucati pentru moneda din alama pentru colectionare; de 5.000.000 de bucati pentru moneda din alama pentru circulatie.
Preturile de vanzare sunt: 9.550,00 lei, exclusiv TVA, pentru moneda din aur, inclusiv brosura de prezentare; 9,50 lei, exclusiv TVA, pentru moneda din alama de 50 bani pentru colectionare.
Monedele din aur, monedele din alama pentru colectionare si monedele de circulatie, cu tema Desavarsirea Marii Uniri - Regina Maria, au putere circulatorie pe teritoriul Romaniei.
Lansarea in circuitul numismatic a monedelor din aur si a monedelor din alama pentru colectionare, cu tema Desavarsirea Marii Uniri - Regina Maria, se realizeaza prin sucursalele regionale Bucuresti, Cluj, Constanta, Dolj, Iasi si Timis ale Bancii Nationale a Romaniei.
Punerea in circulatie a monedelor de circulatie, cu tema Desavarsirea Marii Uniri - Regina Maria, se va face prin sucursalele regionale Bucuresti, Cluj, Constanta, Dolj, Iasi si Timis ale Bancii Nationale a Romaniei, cu ocazia efectuarii platilor in numerar catre institutiile de credit/Trezoreria Statului.
Adrian Vaduva