Consiliul de Administratie al Bancii Nationale a Romaniei (BNR) a decis sa mentina rata dobanzii de politica monetara la nivelul de 1,75% pe an.
In aceeasi sedinta s-a hotarat ca: „din 8 noiembrie 2017, rata dobanzii pentru facilitatea de depozit creste la 0,75%, iar rata dobanzii aferente facilitatii de creditare se reduce la 2,75 la suta".
In plus, s-a mai decis: „ atat gestionarea ferma a lichiditatii din sistemul bancar cat si pastrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor in lei si in valuta ale institutiilor de credit".
Potrivit informatiilor oferite de BNR, „Rata anuala a inflatiei a crescut in luna septembrie la 1,77% (de la 1,15 la suta in luna august), usor peste nivelul prognozat, reintrand in interiorul intervalului de variatie al tintei stationare, in linie cu anticipatiile. Cresterea a fost determinata, in principal, de ascensiunea preturilor volatile ale produselor alimentare si de majorarea pretului combustibililor ce a reflectat cresterea cotatiilor internationale ale petrolului si a accizei la carburanti, precum si de accelerarea inflatiei de baza. Rata anuala a inflatiei CORE2 ajustat s-a marit la 1,8% in septembrie, de la 1,6% in august, depasind, de asemenea, nivelul prognozat. Majorarea s-a datorat atat preturilor produselor alimentare procesate, cat si tarifelor serviciilor, in timp ce produsele nealimentare au avut o influenta marginala".
In luna septembrie, rata medie anuala a inflatiei IPC si-a consolidat valoarea pozitiva pana la 0,4%, de la 0,2% in luna august. Calculata pe baza indicelui armonizat al preturilor de consum, media anuala a crescut la 0,5%, de la 0,3% in luna anterioara.
„Datele revizuite privind cresterea economica in trimestrul II 2017 reconfirma accelerarea dinamicii anuale a PIB real pana la 6,1% (fata de 5,9% estimata anterior si 5,7 la suta in trimestrul I). Plusul de ritm s-a datorat aproape integral variatiei stocurilor si consumului privat. Acesta si-a consolidat contributia majoritara la cresterea PIB (pana la 5,4 puncte procentuale), in conditiile in care dinamica sa anuala s-a marit la 7,5% sub impulsul masurilor fiscale si salariale. Aportul exportului net la evolutia PIB a redevenit negativ, pe fondul decelerarii dinamicii anuale a exporturilor de bunuri si servicii si al usoarei accelerari a celei aferente importurilor", informeaza BNR.
Deteriorarea balantei comerciale a condus la mentinerea tendintei de amplificare a deficitului de cont curent, a carui valoare cumulata pe primele 8 luni s-a ridicat la peste 4 miliarde euro, depasind inca din luna iulie nivelul corespunzator intregului an precedent.
Datele statistice aferente lunii august arata consolidarea tendintei ascendente a productiei industriale, intensificarea activitatii din comert si servicii, precum si revenirea in teritoriul pozitiv a dinamicii anuale a lucrarilor de constructii.
„In luna octombrie, conditiile monetare au fost mai putin acomodative, date fiind ajustarea ascendenta semnificativa a cotatiilor relevante ale pietei monetare interbancare, precum si usoara apreciere a leului fata de moneda europeana. Dinamica anuala a creditului acordat sectorului privat a continuat sa se accelereze in luna septembrie, pana la 7,3%, in principal pe seama componentei in lei (17,1 la suta) si a segmentului societatilor nefinanciare. Ponderea creditului in lei s-a majorat pana la 61,4 la suta, evolutie care certifica si asigura o mai buna transmisie a politicii monetare", conform sursei citate.
Se mai anunta ca noul scenariu al prognozei evidentiaza perspectiva accelerarii semnificative a inflatiei pe orizontul scurt de timp, succedata de o temperare a acesteia incepand cu ultimul trimestrul al anului 2018. Astfel, fata de raportul precedent, traiectoria ratei anuale prognozate a inflatiei a fost revizuita sensibil in sens ascendent pe termen scurt, aproape exclusiv ca urmare a actiunii recente si anticipate a unor factori pe partea ofertei si usor in sens descendent pe cel de-al doilea segment al orizontului de proiectie.
„Incertitudinile si riscurile asociate acestei perspective provin din mediul intern si extern. Pe plan intern, acestea sunt sporite de conduita politicii fiscale si de venituri, inclusiv in contextul incertitudinilor privind constructia bugetului public pentru anul 2018, de perspectiva evolutiei preturilor administrate (gaze naturale, energie electrica) si a celor volatile ale produselor alimentare. Pe plan extern, relevante raman incertitudinile si riscurile legate de cresterea economica in zona euro si pe plan global, de escaladarea unor tensiuni geopolitice, dar si de deciziile principalelor banci centrale (BCE, FED)", mai arata Banca Centrala.
Adrian Vaduva