Importurile de titei s-au ridicat, in ianuarie, la 776.200 tep, fiind cu 167.100 tep (27,4%) peste cele consemnate in perioada similara din 2022, potrivit informatiilor publicate de Institutul National de Statistica (INS).
In acelasi timp, Romania a produs, in ianuarie 2023, o cantitate de titei de 243.000 tone echivalent petrol (tep), cu 10.500 tep (-4,1%) mai mica fata de cea produsa in prima luna a anului trecut.
Comisia Nationala de Strategie si Prognoza estimeaza, in ultima prognoza publicata privind echilibrul energetic, o productie de titei pentru 2023 de 3,095 milioane tep (minus 2,3% fata de 2022). Importurile sunt preconizate la 7,83 milioane tep (plus 6,5%).
Foto: pixabay.com
Adriana Vaduva