Ministerul Finantelor (MF) doreste sa imprumute 2,4 miliarde de lei, din care 200 de milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discount si 2,2 miliarde de lei prin opt emisiuni de obligatiuni de stat. Banii vor proveni de la bancile comerciale.
La acestea se poate adauga suma de 330 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitatiilor de obligatiuni.
Suma totala, de 2,73 miliarde de lei, este cu 675 milioane lei sub cea de 3,405 miliarde de lei programata in luna aprilie si va fi destinata refinantarii datoriei publice si finantarii deficitului bugetului de stat.
Conform prospectului publicat in Monitorul Oficial, MF a programat, in data de 12 mai, licitatie pentru o emisiune de certificate cu discount, in valoare de 200 milioane de lei, cu scadenta in 29 martie 2023.
De asemenea, pe parcursul lunii mai vor fi lansate opt emisiuni de obligatiuni de tip benchmark, cu o valoare totala de 2,2 miliarde de lei, urmate a doua zi de o sesiune suplimentara de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea initiala a emisiunii de obligatiuni (330 milioane de lei in total).
Astfel, in a cincea luna din an au fost programate sase emisiuni de 300 de milioane de lei, in zilele de 2, 5, 9, 16, 19, si 26 mai si doua de 200 de milioane de lei in 12 mai si respectiv 23 mai.
Foto: pixabay.com