Rezervele valutare ale BNR, crestere de 519 milioane euro

Rezervele valutare ale BNR, crestere de 519 milioane euro
Wednesday, 16 August 2023 economie

Rezervele valutare la Banca Nationala a Romaniei (BNR) se situau la nivelul de 53.936 milioane euro, la 31 iulie 2023, in crestere cu 519 milioane euro, fata de 53.417 milioane euro la 30 iunie 2023, a anuntat BNR.

In cursul lunii iulie au avut loc intrari de 1.301 milioane euro, reprezentand: modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit la BNR; alimentarea conturilor Ministerului Finantelor; alimentarea contului Comisiei Europene si altele.

De asemenea, au avut loc iesiri de 782 milioane euro, reprezentand: modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit la BNR; plati de rate si dobanzi in contul datoriei publice denominate in valuta si altele.

Potrivit BNR, nivelul rezervei de aur s-a mentinut la 103,6 tone. In conditiile evolutiilor preturilor internationale, valoarea acesteia s-a situat la 5.907 milioane euro.

Rezervele internationale ale Romaniei (valute plus aur) la 31 iulie 2023 au fost de 59.843 milioane euro, fata de 59.266 milioane euro la 30 iunie 2023.

Platile scadente in luna august 2023 in contul datoriei publice denominate in valuta, directe sau garantate de Ministerul Finantelor, insumeaza circa 1.274 milioane euro.

Foto: pixabay.com

Adriana Vaduva

×Our website uses cookies. If you continue to browse we will assume your permission to use them. To find out more details visit our privacy policy page.