Ministerul Finantelor (MF) a atras joi 1,307 miliarde de lei de la banci printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont, potrivit datelor publicate de Banca Nationala a Romaniei (BNR).
Emisiunea, cu o maturitate reziduala de 12 luni, a fost realizata la un randament mediu de 7,03% pe an. Valoarea nominala initiala a fost de 800 de milioane de lei, insa cererea ridicata din partea bancilor, care au subscris 1,772 miliarde de lei, a permis extinderea imprumutului.
Pentru luna ianuarie 2025, Ministerul Finantelor a planificat imprumuturi de 5,2 miliarde de lei de la bancile comerciale, cu posibilitatea suplimentarii sumei cu 570 de milioane de lei prin sesiuni de oferte necompetitive aferente licitatiilor de obligatiuni.
Astfel, suma totala planificata pentru imprumuturi in aceasta luna se ridica la 5,77 miliarde de lei, cu 170 de milioane de lei mai mult decat in decembrie 2024. Fondurile vor fi utilizate pentru refinantarea datoriei publice si acoperirea deficitului bugetar.
Foto: pixabay.com
Adriana Vaduva